Cincizeci de poezii frumoase (27): Eusebiu Camilar- Rămâi să mai ciocnim o cupă

Cum nu mai citisem de mult din rubayatele lui Omar Khayyam, persanul cu atât de multe talente (filosof, matematician, astronom, mineralog, muzician, dar, în primul rând, minunat poet), am apelat la internet, zilele trecute. A fost, bineînțeles, o încântare să regăsesc înțelepciunea, toleranța și atât de moderna concepție despre viață a celui care a trăit în urmă cu... aproape un mileniu (1048-1131)! Ei bine, printre numeroasele sale poezii, am întâlnit, chiar de mai multe ori, una care, de fapt, nu este... a lui! Este vorba despre ,,Rămâi să mai ciocnim o cupă'', foarte cunoscută iubitorilor de muzică folk ( printre care, vorba lui G. Călinescu, ,,mă prenumăr''!), în mai multe interpretări chiar, cea mai plăcută mie fiind cea a Iuliei Iosipescu. Poezia aparține, de fapt, lui Eusebiu Camilar (1910-1965), poet și prozator trecut ,,cu arme și bagaje'', după 1944, în tabăra proletcultistă, intrând chiar în manualele școlare, cu proza sa (,,Turmele'', Negura'', ,,Povestiri eroice''). Camilar este cunoscut și în calitatea de... soț al poetei Magda Isanos, dispărută la doar 29 de ani (1915-1944), înainte de a concretiza un cert talent poetic. Vesela, frumoasa poetă suferea de boli grave, în urma unei poliomielite din copilărie, dar Camilar o iubea mult. Cunoscător al poeziilor lui Khayyam (era și un excelent traducător, din vreo șapte limbi, printre care araba!), și, în mod tragic, conștient că soția lui nu va mai trăi mult, Eusebiu Camilar publică, în 1943, poezia pe care o vom reproduce azi, și în care am regăsit cu ușurință motive din poetul persan (probabil tocmai această filiație i-a derutat pe cei care au postat poezia pe internet ca fiind a lui Khayyam). Iată ce zicea poetul-matematician-filosof etc: ,,Dă-mi cupa și ulciorul! Să bem, fermecătoare/ Făptură plămădită din rouă și eter!/ Câte minuni ca tine zeflemitorul cer/ De mii de ori schimbat-a în cupe și ulcioare!''. Sau: ,,Acest vas fu odată un biet îndrăgostit/ gemând de nepăsarea unei femei frumoase''. Iată un alt rubayat: ,,Olarul stă în fața roții. Cântă./ El modelează șolduri de ulcioare./ El cranii mândre de sultani frământă/ Și ofilite mâini de cerșetoare''. Sau catrenul postat de prietenul meu american Sorin... Olariu, care, poet fiind, respectă structura clasică a rubayatelor lui Khayyam, cu trei versuri rimând (1, 2 și 4) și un al patrulea care înglobează ,, mesajul'': ,,Larmă. Târg. Olarul cu mișcări domoale/ calcă în picioare, calcă lutul moale,/ ce-i șoptește tainic: Frate, mai ușor,/mai cu milă! mâine, lut ajungi, de oale...''.
Cred că e vizibilă sursa de inspirație a lui Camilar, care a reușit, din fericire, un poem de mare sensibilitate, cu un an înaintea morții iubitei sale:

Eusebiu Camilar- Rămâi să mai ciocnim o cupă

Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare,
Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin și pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristețea și setea fără alinare!

Știi tu, frumoaso, că ulciorul din care bei, înfrigurată,
L-a făurit din țărnă sfântă, din țărna unui trup de fată,
L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău,
Din țărna unui trup de fată, frumos și cald ca trupul tău...

Ca mâine-om putrezi-n morminte, uitați, nepomeniți de nime...
Ca mâine vor veni olarii să fure lut din țintirime;
Și trupul tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeții pe la hanuri...

Înmiresmează-te, frumoaso, ca pe-un altar, cu mirodenii,
Cât ochii îți sunt plini de flăcări, cât zarea-i plină de vedenii,
Atât cât drumurile lumii mai au pe margini bucurii,
Căci mâine în zadar vei bate la porți de suflete pustii...

Iubește-mă acum, căci anii pe năzuinți ne-or pune frâuri,
Căci zilele vieții noastre se duc ca undele pe râuri;
Și trupul tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
va fi un biet ulcior din care vor bea drumeții pe la hanuri...