Evenimentele se precipită: domnii Ioan Popișteanu, Ovidiu Dunăreanu și Paul Prodan, de la editura Ex Ponto, cărora li s-a adăugat specialistul IT al grupului, Leo Vizireanu, au dat haine de gală cărții mele, care e acum gata de ieșirea în lume!
Deja mulți dintre prietenii mei au aflat, și mi-au cerut amănunte (nu e vorba despre John Călin sau Ionel Cojocaru, care au fost mereu la curent cu intențiile mele!). Câte ceva am deconspirat în postările anterioare, astăzi mai așezăm câteva piese la acest joc de ,,puzzle''.
Am urmărit mai puțin elementul de biografie personală, cu toate că și acela a fost, privind retrospectiv, cu ochii și mintea de acum, suficient de spectaculos cât să justifice un edificiu literar. Am vrut neapărat să ,,demontez'' măcar un angrenaj din mecanismul diabolic al Securității, pe care mulți îl cred dezactivat. E o gravă eroare: indiferent de numele actual, vechea Securitate s-a adaptat rapid și continuă să activeze, de cele mai multe ori subteran. Parafrazând o veche poezie, nu partidul, ci Securitatea ,,e-n toate, în cele ce sunt/ și-n cele ce mâine vor râde la soare''... Dacă impactul persistenței Securității asupra societății nu e neapărat treaba individului, impactul asupra fiecărui cetățean în parte este, sau poate fi, înfiorător. Am explicat asta în carte: este groaznic să te întâlnești, pe stradă sau într-o instituție, cu unul dintre foștii anchetatori, ofițeri atotputernici în comunism și încă foarte importanți și astăzi. Să-l vezi plesnind de importanță, nevizitat de gândul scuzelor, gata să-ți explice, dacă ar fi cazul, că tot el domină lumea, iar tu ești tot mic și, la o adică...
O constantă a lumii de azi este și tendința de a idealiza comunismul și de a-i minimaliza crimele. Dificultățile de adaptare la democrația de azi, la capitalismul acesta uneori brutal și nedrept, mai ales pentru cei pe care nici hărnicia, nici mintea nu-i dau afară din casă, au amplificat ciudata ,,nostalgie'' față de orânduirea de până în 1989. E o datorie pentru cei care au avut de pătimit, cât de puțin, în socialismul ,,multilateral dezvoltat'', să explice generațiilor prezente și viitoare despre ce a fost vorba de fapt. Fără să știu dacă am armele necesare, m-am înscris în mica armată a celor care vor ,,să lase mărturie'' despre fărădelegile comunismului, considerând că aceasta este, cum spuneam, o datorie pentru mine. Iar pentru credibilitate, am optat pentru această formulă inedită, de a prezenta, la finalul cărții, file din dosarul meu (17 la număr), tocmai pentru a spune:-,,Nu mă credeți? Iată dovezile, acesta este adevărul!''.
Deocamdată, atât! Voi reveni, cu elemente care să convingă pe lectorii mei că ,,Dragostea și Securitatea'' este o carte care trebuie citită!
0 comments:
Post a Comment